GHID DE UTILIZARE A CARDURILOR CT BUS S.A.



Titluri de călătorie disponibile prin sistem E-ticketing:

a) Abonament de 1 linie 55 lei
b) Abonament 2 linii 80 lei
c) Abonament toate liniile 125 lei
d) Abonament toate liniile 6 luni 625 lei
e) Abonament toate liniile 12 luni 1250 lei
f) Abonament la purtător 140 lei
g) Bilet 7 zile 35 lei
h) Bilet o călătorie 2,5 lei
i) Bilet 75 minute 4 lei
j) Bilet 24 de ore 10 lei

Tipuri de carduri:

• Card nominal – personalizat cu numele și prenumele călătorului și un cod unic de 7 caractere (id card)
- are funcție de abonament, dar și de portofel electronic;
- poate fi procurat pe baza actului de identitate doar de la tonetele de bilete/ abonamente CT BUS S.A. şi este reîncărcabil.Prima emitere implica achizitionarea unui abonament; ulterior se poate asocia functionalitatea de portofel electronic pentru plata calatoriilor individuale la validator, in autobuz si/sau plata altor abonamente folosind aplicatiile mobile sau web.
- reîncărcarea se poate face de la tonetele CT BUS S.A. sau direct, de către client, prin accesarea aplicației CT BUS, disponibilă în limba română și engleză pe Google Play / Apple Store sau în portalul de călători - https://info.ctbus.ro, prin crearea unui cont de utilizator.
- este netransmisibil;În caz de deteriorare sau pierdere, emiterea unui nou card se va face contra cost (10 lei), cu identificarea și recuperarea integrală a valorilor rămase neutilizate;

• Card nenominal – destinat persoanelor juridice, personalizat cu numele și prenumele companiei și un cod unic de 7 caractere (id card)
- în caz de pierdere/deteriorare/furt, utilizatorul cardului se poate adresa societății aparținătoare în vederea solicitării recuperării titlului de călătorie încărcat

• Card anonim – nepersonalizat, folosit pentru achiziționarea titlurilor de călătorie tip "Bilet 7 zile 35 lei", "Abonament la purtător 140 lei" are imprimat un cod unic de 7 caractere (id card)
- în caz de pierdere/deteriorare/furt, utilizatorul cardului NU va putea recupera titlul de călătorie încărcat

• Card nepersonalizat – disponibil la Automatele de vânzare (TVM) preîncarcat cu 4 bilete de o călătorie 20 lei, cu posibilitatea de a fi reîncărcat cu același titlu de călătorie la costul de 10 lei. Cardul nepersonalizat NU poate fi înrolat în aplicație.

Locațiile de unde pot fi achiziționate titlurile de călătorie:
• Tonetele CT BUS de pe raza Mun. Constanța
• Toneta Gara L101 și Toneta Cireșica dedicate călătorilor care solicită factură fiscală
• Automate de vânzare amplasate în incinta Carrefour TOM, Gară CFR, Stația Fantasio în proximitatea O.C.P.I., incinta Vivo Mall, bd. Aurel Vlaicu, nr. 220 și incinta Dorally Mall
• platforma Web și Aplicația mobilă pentru reîncărcare.



Încărcarea
• Încărcarea iniţială se face numai de la tonetele CT BUS S.A. cu cel putin un tip de abonament;
• Cardul personalizat CT BUS se poate procura de la urmatoarele tonete: "Bulevard", "Km 4-5", "Delfinariu", "Baba Novac", "Dacia", "Brotăcei", "Primăverii", "Vamă", "Poarta 1", "Magazinul Tomis", "Piața CET", "Spitalul Județean", "Poarta 6", "Tomis 3", "Eliberării", "Gară 101 Vize”.
• Ulterior primei încarcari, cardul de călătorie nominal / personalizat se poate alimenta cu bani, cu rol de PORTOFEL ELECTRONIC, pentru plata calatoriilor individuale direct la validator sau in aplicatiile web.


Reîncărcarea Cardurilor
• Reîncărcarea se poate face la tonete, la automatele de vânzare sau online -prin aplicația CT BUS S.A. sau pe platforma https://info.ctbus.ro, prin crearea unui cont de utilizator.
• Reîncărcarea abonamentelor se poate efectua oricând, dar va intra în vigoare după expirarea celui în uz.
Verificarea datelor înscrise pe cardul de călătorie
Datele înscrise pe card pot fi verificate de către posesor:
• În autobuz, cu ajutorul validatoarelor:
- se atinge butonul „I”, pe ecranul validatorului;
- utilizatorul apropie cardul de zona de citire timp de 5 secunde, iar pe ecran vor apărea informațiile.
• La tonetele de bilete/abonamente CT BUS S.A.;

Transferul informațiilor înscrise pe cardul de călătorie personalizat / nominal
În caz de furt, pierdere sau deteriorare a acestui tip de card, posesorul va putea solicita la cea mai apropiata tonetă CT BUS S.A. blocarea și anularea acestuia. Se poate bloca și din aplicație. Ulterior toate informațiile vor fi putea transferate pe un nou card, operațiune disponibilă doar la tonetele CT BUS.

Controlul cardului de călătorie
Echipele de control sunt dotate cu aparate portabile cu ajutorul cărora vor verifica dacă s-a efectuat validarea la urcarea în autobuz, cât și perioada de valabilitate a cardului. Nevalidarea cardului de călătorii la urcarea în mijloacele de transport public se sancționează conform legislației în vigoare!

Portalul de călători https://info.ctbus.ro
După crearea contului și asocierea acestuia cu un card de transport, utilizatorul își poate încărca respectivul card cu titluri de călătorie direct în aplicație, folosind plata online cu card bancar. Utilizatorul poate consulta în orice moment starea cardului și titlurile de călătorie active la un anumit moment.
Un utilizator poate gestiona mai multe carduri de transport pe un singur cont și poate realiza acțiuni de încărcare a cardurilor respective, fie că este vorba de încărcarea portofelului electronic, fie de cumpărarea de noi abonamente sau prelungirea celor existente.
În urma realizării diferitelor acțiuni de cumpărare / validare / control, utilizatorul va avea posibilitatea de a vizualiza un istoric detaliat al tranzacțiilor efectuate.
În momentul achiziției unui titlu tarifar, când acesta se apropie de data de expirare sau când se efectuează alte acțiuni pe card, utilizatorul poate opta pentru a primi notificări pe dispozitiv sau pe e-mail.
Utilizatorii POT VALIDA călătoria și din aplicația CT BUS, disponibilă în limba română și engleză pe Google Play / Apple Store sau în portalul de călători - https://info.ctbus.ro, prin crearea unui cont de utilizator.






Întregul sistem E-ticketing este un produs marca Radcom S.A.
Asistență tehnică utilizatori la telefon:
RADCOM: 0318 222 848
CT BUS: 0733 445 470

CT BUS, CĂLĂTORIE PLĂCUTĂ DE FIECARE DATĂ!